RELAȚIONAREA PĂRINȚIILOR CU COPILUL

Relația copil-părinte are rolul unei integrări în familiarizarea aspectelor : comunicare absolută din partea copilului și a părintelui , înțelegere totală , susținerea hotărâriilor , ideiilor , deciziilor .

Membrii parentali sunt priviți drept mentori morali , cu ajutorul acestora există un plus remarcabil în dezvoltarea și evoluția adolescențiilor pentru un viitor de succes.

Părinții trebuie să parcurgă un proces uneori complex privind adaptarea unei noi generații (cuprizând o mentalitate diferită , un stil de vestimentație modern,adaptarea la mediile sociale , unor noi cercuri de amiciție cu alte intenție față de cele știute și întâlnite).

O abordare de comunicare exemplară poate ajuta copilul în relațiile viitoare privind mediile amoroase,chiar și cu ajutorul relației dintre părinți.

Cea mai eficientă caracteristică privind comunicarea în relația părinte-copil este înțelegerea , cunoașterea personalității și a mediilor amicale din care face parte .

Mediul cu prietenii denotă activitatea sa zilnică în absența părințiilor , cunoașterea acestor aspecte este importantă, privind influențele și intențiile acestora față de copil. O discuție deschisă asupra fenomenului de influență trebuie punctat cu bună precizie pentru a nu fi ignorate trăsăturiile oferite copilului(considerându-le știute și doar niște moralități fără sens).

Oferirea copilului dreptul de a comunica activitatea sa până la întâlnirea cu părinții este modelul unei relaționări exemplu. Dar , ascultarea părințiilor este și mai importantă (deseori oboseala și problemele adulte își spun cuvântul și fără intenție copii sunt ignorați). Aceste momente fiind deseori ignorate , copilul poate naște mici tulburări cu privire la aceste ignorări ce trebuie evitate.

Criticarea absurdă și permanentă a părințiilor față de copii, ascunde în spate autoritatea parentală cu care sunt adaptați în momentele de neștiință de abordare în comportamentul copiilor.Această tehnică doar impulsionează spre rău în rebeliunea aflată a copilului.

O modalitate mai bună în momentul unei deviații comportamentale a copilului este discutarea sinceră , dar și analizarea fiecărui răspuns , fie prin crize , gesticulații negative , respingere etc. Toate aceste trăsături clarifică o problemă în dezvoltarea copilului.

Deseori problematica poate fi însăși din gestionarea educației cu copilul sau anturajul de persoane în care se află.

Singura persoană potrivită să evalueze la un alt nivel anumite trăsături neobișnuite în comportament este un specialist psihologic.ântul , pericolul în care este aflat trebuie privit de părinți ca un semn al alarmării.

Singura persoană potrivită să evalueze la un alt nivel anumite trăsături neobișnuite în comportament este un specialist psihologic.

INFLUENȚA DROGURIILOR ASUPRA STILULUI DE VIAȚĂ

Conceptul de ”influență” este o trăsătură a modalității de manipulare asupra unei persoane (având o stare de conflict interioară , poate avea o slăbiciune de moment sau o simplă curiozitate experimentală asupra corpului în raport cu substanțele nocive) .

Conform problemei sociale proiectate în prezent , cea mai predispusă categorie de persoane aflată în mecanismul influenței asupra droguriIlor sunt adolescenții (indivizi , aflați în pragul unor schimbări comportamental-hormonale , dar și cu un bagaj al experienței emoțional-psihice , ce nu pot fi imune în momentul ispitirii).

Conflictele interioare , ce fac legătura între procesele cognitiv senzoriale provoacă asupra psihicului indici a impulsuriilor de rebeliuni.

În momentul în carea starea familiară prezintă dificultăți de relaționare , individul prezintă în timp distrugerea dezvoltării nivelului senzorial , transpunând declanșarea unor deficiențe în evoluție (adică apariția unor tulburări emoționale sau psihice) . Însă , sunt evidențiate urmări și la exterior (sănătatea organismului) cu mici trăsături din cauza activării gândurilor negative ce înrădăcinează caractere negative , și chiar și toxice(în cazuri extreme , o perioadă îndelungată de toxicism îngreunează activitatea , în parametrii normali a organelor de risc împotriva stresului , supărării , furiei etc).Legătura senzorială dintre creier și restul organelor din organism relaționează în permanență. Creierul fiind organul ce transmite impulsuri prin informații fiziologice , orice dificultate la nivel mental afectează sănătatea. Cele mai dăunătoare reacții apărute , dar menținute permanent (furia , frica , stresu , tristețea , nervozitatea etc.) pot declanșa în timp boli cronice , acute , autoimune etc.

Cuprinzând și starea continuă a psihicului se pot transpune ulterior și dificultăți în dezvoltare , în urma unor tulburări de personalitate , psihice etc. Aceste repercusiuni provin dintr-o toleranța a toxicismului , ce pot fi chiar letale.

Un prim factor asupra influenței asupra droguriilor este grupul social . Fiind persoane toxice , distrugătoare pentru mediu/persoane pot avea curiozități doar asupra aspectelor negative .

Un exemplu foarte întâlnit și real este următorul : într-un grup amical , unul dintre adolescenți (14-18 ani) propune ideea de a încerca toți în cadrul unei petreceri să consume substanțe nocive. Toți fiind foarte încântați de idee , o singură persoană fiind în dezacord , intervine blamarea , critica , jignirea într-un cadrul umilitor din cauză că este laș și nu dorește ”a se distra”. Victima acestui conflict poate parcurge 2 perspective : susținerea răspunsului ”NU” fără alte îndoieli sau dorințe de cunoaștere ; rușinat de situație poate ceda pentru a fi în rând cu restul persoanelor din grup , ulterior crezând ca va fi îndepărtat și nu dorește a rămâne singur. Acesta este cel mai clasic caz în care victima manipulării emoționale se ispitește față de un aspect nociv.

Intenția persoanei de a încerca din pură curiozitate senzația , pe care o impune drogul asupra corpului și nivelului psiho-emoțional motivul este ascuns ori de o criză a unei perioade dificile ,sau a rebeliunoo punându-și amprenta la nivelul tuturor indiciilor raționali , proiectând încercarea tuturor lucruriilor ce induc adrenalină , plăcere , extaz , euforie etc.

Un motiv al ciclului firesc la vârsta adolescentină este negarea realității . Statutul actual neexistând în perspectiva conștientă pe care creierul o relatează ca o lume crâncenă . Însă , pentru o stare mentală mai benefică există iluzia , ce intervine cu mare grad asupra individului , creând un spațiu imaginar , dar dorit , ce include toate calitățiile lipsite în prezent , incluzând chiar și membrii parentali , ce adoptă comportamentul mult dorit de către adolescent (înțelegerea , liniștea atmosferică, calmitatea , un cadru familiar plăcut , armonios etc.) , dar și mediul de dezvoltare cuprinzând forma , culoarea , aspectul visat dintotdeauna (îi oferă în acest timp de creație exact lagunele senzoriale după care suferă). Acest ansamblu poate fi adoptat ca și realitate în momentul unui consum de droguri(toate trăsăturiile aparținând individului).

Un aspect important , dar tratat indiferent este relația emoțional-psihică , care în momentul euforiei este într-un dezacord total , iar riscul unor reacții comportamentale neadecvate este ridicat. Potrivit știinei fiziologice , starea cognitiv-senzorială , anterior consumului, poate ajunge la cote maxime resimțite în momentul efectelor secundare de la substanțele nocive , sau pot scoate la suprafață aspecte nerezolvate cu ajutorul maximizării senzoriale.

Dependența este un rezultat factorial toxic , în urma unor satisfaceri cu rezultate benefice , dorind apariția permanentă.

Asupra consumului de droguri , ce este desfășurat pe o perioadă mai lungă de timp , realizarea concretă a faptului că acest viciu aparține activității cotidiene , iar fără un dozaj de satisfacere, iritabilitatea își pune amprenta asupra stării emoționale și psihice , acest proces purtând numele de dependență. Fiind obișnuit de membrii parentali de a depinde necondiționat de o stare pozitivă sau de o susținere morală , efectele pot prinde viață și poate exact ”personajul” ce-l cuprinde în totalitate .Astfel, ajungând să se simtă ”liber” cu sinele , poate fi un parcurs greu de îndepărtarea acestor substanțe din viața individului.

În urma unor conflicte interioare , precum furia , răzbunarea provenite din diverse evenimente personale sau chiar familiare , riscul impulsivitații ridică gradul tentației cu pretextul de ”a încerca” sau ”pură curiozitate”.

Consecințele asupra mediului familiar , în timp sunt evidențiate printr-un comportament indiferent , scopul de comunicare fiind nevoia baniilor , iar iritabilitatea la observația de schimbare induce nervozitate și reacții neînțelese de părinți.

Un ajutor de specialitate poate fi motivul de îndepărtare , iar pentru cazuriile extreme sunt medicamentațiile pe perioade îndelungate (fiind și mecanisme ale organismului ce reacționează la lipsa substanțelor). Voința și motivația trebuie să aparțină în totalitate individului deoarece riscul de a fugi de procesul de stopare poate fi ridicat și fără vreun rezultat.

COPIL AFECTAT EMOȚIONAL

Nivelul emoțional al unui copil aflat încă la o vârstă fragedă poate asimila informațiile în modul propriu de înțelegere .

O situație marcantă pentru un copil se poate transforma ulterior într-o traumă.Dacă mediu , tonalitatea , abordarea și stuația în cauză au fost violente , copilul acaparează persoanele , modalitatea de conversație și perspectiva într-o imagine reprezentativă la nivel psihic . Însă , nu doar funcția mentalului poate acapara noi funcții de protecție , ci și partea emoțională a individului.

O astfel de adoptare a unor noi resurse interioare de apărare se poate adapta și structurii de personalitatate .

Timpul , impunând ideea de ”uitare” și tratată ca pe o ”simplă întâmplare”.

Această abordare este reprezentată de o mască ce cuprinde noi trăsături de personalitate. Face parte dintr-un complex al blocării la nivel psihic și emoțional asupra unui conflict interior sau exterior (resimțit cu desăvârșire). Rolul funcției de ”a bloca” o amintire este reprezentată printr-o neputință de manevrare a controlului (necunoașterea de sine) , fiind transpus un mecanism de apărare , întâlnit în ”situațiile de criză”.

Definirea conceptului de ”mecanism de apărare” este redat cu ajutorul inconștientului (principalul procese ce intervine în ajutorul celorlalte funcții senzitive) pe care psihicul le folosește drept protecție asupra unui amalgam de negativism , resimțit și-n partea mentală a individului.Această abordare poate îndepărta sau nu ”gânduriile negre” pentru a nu fi transpus în obișnuință (adaptat în activitatea de zi cu zi a vieții) , existând riscul unei forme de tulburare .

Există diferite perspective de gândire , reacții , stiluri comportamentale , dar poate fi lipsit orice resentiment emoțional. În timp , printr-un episod asemănător se poate declanșa un șoc emoțional ce va scoate la suprafață bagajul traumei destul de vast privind calitatea informațională a procesului cognitiv-senzorial.

Chiar dacă copii nu prezintă o conștiință destul de dezvoltată privind capacitatea de înțelegere din punct de vedere a aspectelor întâmplate în jurul său , pot asimila cu certitudine și-n detaliu absolut tot , fiind înrădăcinate și neuitate (în momentul când își aduc aminte pot avea altă perspectivă asupra situației). În urma unui aspect tulburător , rolul inteligenței emoționale poate pune în practică readucerea conflictului în prezent prin procesul ”durerii”.

Desfășurarea continuă a suferinței poate , sau nu poate tulbura esența firească a vieții. În majoritatea cazurilor , în care copii întâmpină dificultăți la nivel emoțional și psihic (fiind formați cu o personalitate puternică) se pot răzvrăti mai de timpuriu față de părinții (în situația în care aceștia sunt principalii , ce au declanșat o rană sentimentală copiilor și chiar continuă cu aceeași modalitate de abordare asupra lor) . Astfel , sunt motivați doar pe a strica lucruri , nefiind interesați de faptul că membrii parentali se vor supăra și vor aplica pedepse pe măsura acțiuniilor săvârșite. Însă , pentru mediul școlar voința de a participa la ore (scrierea la discipline , activitatea de implicare prin răspunsuri) este nulă , ci doar integrarea într-un grup amical ce recurg la comportamente de rebeliune îi motivează prezența la școală , iar rezultatele fiind foarte mici (comportamentul aplicat este adoptat pentru a atrage atenția părințiilor și a transpune o altă abordare și a fi mai implicați în progresul evolutiv al copilului prin înțelegere , compasiune și empatie).

O altă întorsătură de situație privind desfășurarea personalității în urma unui episod tulburător poate fi toleranța , cu mici resemnări de acceptare a situației . Motivația este îndreptată numai domeniului școlar pentru a ajunge la rezultate de succes (este tot un concept asemănător ce semnalează lipsa părintelui în dezvoltarea și evoluția copilului , dorind o altă perspectivă de comunicare, implicare, atenție desăvârșită , iubire necondiționată etc.). Comportamentul continuu a persoanei în cauză este izolat de mediul social , chiar și de cel familiar , devenind cu timpul nesociabil , fricos de oamenii necunoscuți , nemotivat pentru alte activități .

În astfel de situații , se mai pot strcutura diferite personalități cu alte trăsături de caracter. Ulterior , un număr mare de copii / adolescenți tind să fie acaparați într-o depresie cu ganduri negative , uneori chiar și suicidale (cele mai de bază motive sunt conflictele familiare și cele părinte-copil).

Nivelul emoțional fiind mai sensibil poate ajunge într-o extremă cu un grad mare de dificultate , având ca și consecință autodistrugerea (dar în cele mai complexe situații: mutilare , acte de suicid ) . Motivele fiind tot bazate pe relaționarea cu părinții .

Nivelul psihic individual este proiectat într-o relație permanent-continuu cu nivelul emoțional (indicii raționali - gănduri , imaginii etc , fiind transformațe în indici senzoriali - emoții , sentimente pozitive/negative).

Cele mai benefice modalități pentru formarea unei structuri de succes a personalității este relația părinte-copil (incluzând modalitatea de comunicare permanentă , abordare benefică, fără tendințe violente verbale/fizice , reacțiile comportamentale față de copii , relația trebuie în transpusă în ”cei mai buni prieteni”) , mediul (situația și condițiile de dezvoltare a copilului) , educația (norme , valori morale , sau chiar și sociale , privind și esența codul bunelor maniere).